Frumusete ?

Frumusetea nu inseamna parul lung si perfect , picioarele lungi si subtiri , bronzul sau dintii albi. Sa fi frumoasa nu inseamna sa ai corpul perfect si pe dinauntru sa fie pustiu , sa fi frumoasa inseamna sa traiesti intradevar ceea ce simti. Frumusetea este chipul cuiva care a plans si care acum zambeste , care a trecut prin multe dar s-a ridicat singura de jos, cicatricea care o ai in genunchi de cand erai mica , cearcanele care le ai din cauza iubitului tau  care nu te lasa sa dormi , fata care o ai dimineatza cand te trezesti , rimelul care curge cand iesi din dush , cand spui o gluma si doar tu esti cea care rade. Frumusetea se regaseste in privirea ta cand il vezi pe el , in lacrimile care curg de zor doar pentru o prostie , in ridurile care incep sa se vada cu timpul pe chipul tau o data viu si tot un zambet. Frumusetea este tot ce simtim inauntru , dar se vede pe dinafara , pumnii sau mangaierile amintirilor.  Frumusetea este atunci cand te privesti in oglinda si primul lucru pe care il vezi nu este aspectul tau exterior ci sentimentele si amintirile care au cladit in tine o adevarat persoana , frumusetea esti tu , nu ceea ce incerci sa pari. Frumusetea insemana  viata.

Revenire..?

Dupa ani petrecuti in inchisoare mintii mele am reusit sa evadez...Pot spune ca acest sentiment nu poate fi descris mai bine decat ca o alta crima scrijelita in jurnal.E mai mult durere decat fericire sa scap de acest cosmar .Ma trezesc intr`o camera plina de oameni care ma cunosc si care ma iubesc si ma simt a nimanui , o biata fata pierduta , parca parasita de demnitate si principii, la capatul drumului . Privesc pe geam si zaresc in furtuna de afara un zmeu , asemenea unui glas ce ma striga disperat , ma cauta , ma voia acolo . Am plecat alergand , afara ploua , apa mi-a inundat imediat tenesii rupti , parul ciufuluit a devenit un adevarat dezastru , iar hainele subtiri au absorbit imediat picaturile reci de ploaie . Eram uda si nici macar nu ajunsesem unde doream , am continuat sa alerg spre zmeu ,speram ca el sa fie salvarea mea , ca el sa ma readuca la viata . Alergam singura prin ploaia din ce in ce mai nervoasa , si continuam sa ma gandesc la acel zmeu ... parea a fi cel din copilaria mea , il voiam si stiam ca si el ma vrea. Dar ce ? ...parea a fi atata de aproape , ma apropii sfioasa si il zaresc pe cel care il manuia . Am ramas blocata , picioarele mele erau stana de piatra , am incercat din rasputeri sa inaintez dar nu am reusit , corpul mi se opunea , de ce? Nu asta era ce imi doaream eu mai mult ? Mii si mii de intrebari imi strabateau mintea si ma ameteau. Iar in fata mea statea un copil nevinovat care ar fi devenit victima mea , eram instare sa fac crima pentru acel zmeu si pentru am aduce inapoi copilaria. Doar daca acel copil nu era chiar fratele meu care isi privea sora dezorientat. Am inghetat, eram gata gata sa sfasai copilaria oricui doar pentru a o recupera pe a mea , care oricum era pierduta ,dar cel mai rau era ca victima ar fi devenit chiar fratele meu. Acest ultim gand ma aruncat in realitate , eram uda , in curtea din spate si imi priveam fratele cum se joaca cu zmeul facut cadou chiar de mine cu un an in urma , cand hotarasem sa devin adult.

Monolog 1

Iubeam diminetile ,inainte de rasaritul zorilor ,cand tacerea ma facea sa strig de bucurie ;o singuratate aproape umana , pe acest camp atat de verde si atat de parasit , asteptand calatorul sub acel frumos cer care mi.a fost dat sa.l vad vreodata. Cand deodata mi-am dat seama ca se petrece  ceva bizar cu mine ,ca am ramas singura si o sa mor singura . Gandul acesta sadic nu ma intrista, dimpotriva eram linistita ,senina , impacata cu ideea de singuratate pana in adancul oaselor. Eram doar eu si o campie de un verde crud ce imi inspira doar prospetine si jucausul sentiment de naivitate, si daca mi s-ar fi spus ca trebuie sa mor intr.o ora, nu mi-ar fi parut rau. M.as fi intins pe iarba , mai exact ceea ce fac in momentul acesta si mi-as aprinde o tigare si m.as fi lasat uimita si parca condusa de imensul ocean albastru ce se afla deasupra capului meu ,asteptand  nerabdatoare sa se scugra minutele , fara sa le numar sau fara sa le grabesc , aproape fara sa le simt. Nu stiu ce semntiment bizar s-a infiripat atunci in mine ,stiu doar ca as fi facut orice desi nu mai doream nimic . Gustul singuratatii mele din aceasta viata ma ametise si parca ma purta il alta lume . Ma gandeam la fostii prieteni , la rude ,la parinti , la tot ce iubeam mai mult si totodata uram si ma intrebam cum au intrat ei in viata mea , ce rost am eu printe existentele lor atat de calme si de monotone, umblam fara sa inteleg nimic. Traiam aproape in vietiile altora si credeam ca pot face orice , chiar puteam. In mintea mea era conceput un plan diabolic , un plan ce urma sa fie pus in aplicare daca nu ar fi fost acel suflet divin care mi.a redat lumina, lumina de care aveam nevoie ca sa revin . Sa revin la realitate normal ! Tigara se stinsese de mult , cana de cafea era goala , iar eu tremuram pe iarba inca umeda , era doar alt monolog din diminetile friguroase cu care imi incepeam ziua.

Sentimente sau simpla imaginatie ?

                         Sentimentul de dragoste nici macar nu exista, doar sentimentul puternic de atasare sustinut de iluziile idealurilor inchipuite de o imaginatie bogata solicitata la momentul respectiv.Sentimentele sunt alungate de orgoliu si de timp,asta e sigur.Sentimentele, trairile noastre ne definesc in mare masura. De multe ori nici nu stim ce ne motiveaza, nu avem curajul necesar de a privi in sinea noastra, ne temem de ceea ce vom descoperi. Suntem fiinte atat de neinsemnate si nu putem constientiza cat de lipsiti de important suntem .
Sentimentele sunt prezente in fiecare dintre noi ,ele ies la suprafata mai greu sau mai usor ,sunt sentimente mai puternice sau mai slabe ,sunt sentimente adevarate sau mincinoase ,sunt sentimente pure sau influentate ,sunt sentinemte de ura sau de dragoste .
       Ura sentiment complex care te face sa te simti mai puternic. Expresia fetei tale nu se va mai schimba niciodata, iar inima ta va pompa in corp prin venele nelinistite, un sange amar, plin de resentimente.Ochi vor fi atintiti asupra cuiva si vor plange in sinea lor ,dar tot ce se citeste in ei ,e ura ura pura.

Societate..

Frumosetea de a zambi sincer, frumusetea de a putea aprecia arta , frumusetea de a fi liber si iubi fara prejudecati , doar vise. Putem doar sa speram la o lume mai buna si la oameni intelegatori , dar din pacate nu ne-am nascut la momentul potrivit si mereu am fost alungati si pustiiti. Multi au sperat ca daca nu vor lua in seama totul se va spulbera lanturile si vor putea trece mai departe , dar spre disperarea noastra acele lanturi s-au inclestat si mai bine in jurul mintii noastre ce a devenit usor  din ce in ce mai incuiata. Multora le place sa ascunda adevarul decat sa il infrunte , prefera sa fie niste mincinosi profesionisti cu zambetul pe buze decat niste muritori sinceri cu lacrima de adevar prinsa bine printre gene , caci lacrima de adevar niciodata nu va curge decat cand vei regreta ca ai lasat adevarul la iveala . Traind astfel intr-o societate  mult prea invechita se simte parca mirosul prafului ce s-a asternut pe orice idee originala si pe initiativa. Pana acum am supravietuit cu greu in aceasta lume plina de ura si lipsita de ultima sclipire de speranta , dar se pare ca nu mai ramane decat o suflare , cea din urma suflare ce inspira doar suflul rece al mortii. O moarte nesigura , nici pe atat nu te poti baza , nu o sa te lase sa mori , o sa te urmareasca pana un ultima clipa a vietii tale , ca un vis care se tot repeta si cand crezi ca ai scapat , defapt ai cazut in capcana lor . Alergi , incerci sa te salvezi , dar nu reusesti , esti incoltit ...astfel dispare si ultima ramasita de speranta si te stingi , pentru noi nu mai insemni nimic doar un simplu calator in acea viata de cosmar.

Ultimul scrum al relatiei lor

        E dureros. E dureros ce ti.am facut. E dureros ce mi.ai facut , e frustrant si ilogic. E doar o amintire a ce ne.am facut, a relatiei noastre.Sentimente aruncate la gunoi , am fost doi copii care s-au distrat ranindu.ne fara sa stim , doi copii carora mintea le-a fost invadata de naivitate si au irosit sentimente native ,adresate unor persoane complet straine , doi copii ce au visat impreuna si s-au cunoscut prin intermediul imaginatiei si sperantei care iau purtat pe un taram comun.Ai fost primul care a interactionat si ma tras in aceasta lume. Am crezut ca esti tot ce puteam prinde si pastra pe vecie , erai doar o fantasma ce se juca cu mintea mea,m-ai pacalit. Am renuntat si astfel am devenit motivul pentru care ai luptat , doar ca sa ma recastigi . Nu m-ai placut , nu te-am placut ,a fost doar iluzia dorintei de a avea , ce s-a transformat usor usor in obsesia de a detine. Intre noi nu a fost decat poezie , un act jucat bine de amandoi pe o scena restransa, o gluma.Dar o gluma atat de reala si dorita de amandoi incat ne-a facut sa renuntam la ce aveam pentru a da tot ce e mai bun din noi si astfel atingand cele mai inalte puncte din arta minciunii. Pe scena vietii am fost doi pioni condusi de dorinta de a avea si sentimentul de nesiguranta.Constienti de consecinte am urcat treapta cu treapta pe scara lasitatii si astfel am ramas blocati pe aceasta scena ,unde vom juca la nesfarsit,pana cand unul dintre noi va avea curajul sa schimbe ceva in bine sau rau.Ipocrizia acestui lucru este intretinuta de sentimentul de nesiguranta si ura pe care o purtam amandoi in egala masura si cu care ne.am hranit tot acest drum , am devenit destul de puterici sa ne tinem piept si astfel aruncandu.ne in neant, acum nefiind niciunul mai puternic , am ramas blocati la stadiul de lupta continua pentra a demonstra care are mai mult sau mai putin potential si originalitate, pentru ca doar asta conteaza in teatru . Dar cand vom fi alungati inapoi in realitate vom uita tot ce s.a intamplat si ne vom vedea fiecare de viata lui, vom devenii niste fantasme captive in proprile noastre vise.

Sec ca o zi de lucru

      Inca sunt in acest film alb-negru din care nu pot iesi si care a pus din ce in ce mai mult accent pe demnitate si orgoliu, as fi preferat sa scap de asta atunci cand am putut si anume cand am fost doborata la pamant si am simtit cum ura ma sufoca . Dar nu am renuntat si am ajuns la aceasi banalitate si monotonie de zi cum zi . Te trezesti in fiecare dimineata morocanos si plictisit sa respiri acelasi aer ,sub acelasi cer plin de pacate si victime , parca vrei sa schimbi ceva in modul tau de viata , ironia gandului ca poate poate vei reusi te face sa renunti subit la orice fel de gand si sa inspiri mecanic aerul de dimineata , si sa te duci la bucatarie ca un robotel sa iti bei cafeaua instant.
    Simti ca meriti mai mult , ca poti fi mai bun , ca te poti schimba , dar defapt este doar o impresie creata de "buna-dispozitie" de dimineata , incerci sa te auto-convingi ca poti muta munti si zbura printre nori , cand tu defapt deabia te ridici somnoros de pe scaun si iti aprinzi o tigare ,viciu de care ai zis ca o sa scapi usor usor , vorbe goale ce au ajuns sa iti umple mintea si sa te faca sa te minti in continuare. 
    Iti faci datoria de muritor ,dar pofta de bani si dorinta de mai bine te impinge intr-un birou mic si inghesuit unde stai ingropat in hartii inutile si unde iti petreci majoritatea timpului ajungand doar un aparat neinsemnat pentru altii. La terminarea programului cu un zambet obosit si fortat iti iei salariul de nimic si te intorci singur spre casa. De pe strada pustie ce duce spre casa ta se aud chicote si rasete sincere ale copiilor vecinilor tai ,ce te fac sa resimti si mai mult singuratatea. Ajungi in fata usii , desi ti-ai dorii sa deschida cineva , o persoana draga ,scoti cheile parca doborat de oboseala si intrii in incaperea veche si uzata cu care te-ai obisnuit. Te duci la frigider iti iei berea , aprinzi televizorul pentru a nu te mai simti singur si te relaxezi pret de cateva minute , ca apoi sa te ridici si mai nervos , sa iti faci cafeaua sa iesi pe balcon si sa iei la rand alte hartogarii si scriisori de la persoane pe care nici nu credeai ca le cunosti.