Frumusetea nu inseamna parul lung si perfect , picioarele lungi si subtiri , bronzul sau dintii albi. Sa fi frumoasa nu inseamna sa ai corpul perfect si pe dinauntru sa fie pustiu , sa fi frumoasa inseamna sa traiesti intradevar ceea ce simti. Frumusetea este chipul cuiva care a plans si care acum zambeste , care a trecut prin multe dar s-a ridicat singura de jos, cicatricea care o ai in genunchi de cand erai mica , cearcanele care le ai din cauza iubitului tau care nu te lasa sa dormi , fata care o ai dimineatza cand te trezesti , rimelul care curge cand iesi din dush , cand spui o gluma si doar tu esti cea care rade. Frumusetea se regaseste in privirea ta cand il vezi pe el , in lacrimile care curg de zor doar pentru o prostie , in ridurile care incep sa se vada cu timpul pe chipul tau o data viu si tot un zambet. Frumusetea este tot ce simtim inauntru , dar se vede pe dinafara , pumnii sau mangaierile amintirilor. Frumusetea este atunci cand te privesti in oglinda si primul lucru pe care il vezi nu este aspectul tau exterior ci sentimentele si amintirile care au cladit in tine o adevarat persoana , frumusetea esti tu , nu ceea ce incerci sa pari. Frumusetea insemana viata.
Dupa ani petrecuti in inchisoare mintii mele am reusit sa evadez...Pot spune ca acest sentiment nu poate fi descris mai bine decat ca o alta crima scrijelita in jurnal.E mai mult durere decat fericire sa scap de acest cosmar .Ma trezesc intr`o camera plina de oameni care ma cunosc si care ma iubesc si ma simt a nimanui , o biata fata pierduta , parca parasita de demnitate si principii, la capatul drumului . Privesc pe geam si zaresc in furtuna de afara un zmeu , asemenea unui glas ce ma striga disperat , ma cauta , ma voia acolo . Am plecat alergand , afara ploua , apa mi-a inundat imediat tenesii rupti , parul ciufuluit a devenit un adevarat dezastru , iar hainele subtiri au absorbit imediat picaturile reci de ploaie . Eram uda si nici macar nu ajunsesem unde doream , am continuat sa alerg spre zmeu ,speram ca el sa fie salvarea mea , ca el sa ma readuca la viata . Alergam singura prin ploaia din ce in ce mai nervoasa , si continuam sa ma gandesc la acel zmeu ... parea a fi cel din copilaria mea , il voiam si stiam ca si el ma vrea. Dar ce ? ...parea a fi atata de aproape , ma apropii sfioasa si il zaresc pe cel care il manuia . Am ramas blocata , picioarele mele erau stana de piatra , am incercat din rasputeri sa inaintez dar nu am reusit , corpul mi se opunea , de ce? Nu asta era ce imi doaream eu mai mult ? Mii si mii de intrebari imi strabateau mintea si ma ameteau. Iar in fata mea statea un copil nevinovat care ar fi devenit victima mea , eram instare sa fac crima pentru acel zmeu si pentru am aduce inapoi copilaria. Doar daca acel copil nu era chiar fratele meu care isi privea sora dezorientat. Am inghetat, eram gata gata sa sfasai copilaria oricui doar pentru a o recupera pe a mea , care oricum era pierduta ,dar cel mai rau era ca victima ar fi devenit chiar fratele meu. Acest ultim gand ma aruncat in realitate , eram uda , in curtea din spate si imi priveam fratele cum se joaca cu zmeul facut cadou chiar de mine cu un an in urma , cand hotarasem sa devin adult.
