Societate..

Frumosetea de a zambi sincer, frumusetea de a putea aprecia arta , frumusetea de a fi liber si iubi fara prejudecati , doar vise. Putem doar sa speram la o lume mai buna si la oameni intelegatori , dar din pacate nu ne-am nascut la momentul potrivit si mereu am fost alungati si pustiiti. Multi au sperat ca daca nu vor lua in seama totul se va spulbera lanturile si vor putea trece mai departe , dar spre disperarea noastra acele lanturi s-au inclestat si mai bine in jurul mintii noastre ce a devenit usor  din ce in ce mai incuiata. Multora le place sa ascunda adevarul decat sa il infrunte , prefera sa fie niste mincinosi profesionisti cu zambetul pe buze decat niste muritori sinceri cu lacrima de adevar prinsa bine printre gene , caci lacrima de adevar niciodata nu va curge decat cand vei regreta ca ai lasat adevarul la iveala . Traind astfel intr-o societate  mult prea invechita se simte parca mirosul prafului ce s-a asternut pe orice idee originala si pe initiativa. Pana acum am supravietuit cu greu in aceasta lume plina de ura si lipsita de ultima sclipire de speranta , dar se pare ca nu mai ramane decat o suflare , cea din urma suflare ce inspira doar suflul rece al mortii. O moarte nesigura , nici pe atat nu te poti baza , nu o sa te lase sa mori , o sa te urmareasca pana un ultima clipa a vietii tale , ca un vis care se tot repeta si cand crezi ca ai scapat , defapt ai cazut in capcana lor . Alergi , incerci sa te salvezi , dar nu reusesti , esti incoltit ...astfel dispare si ultima ramasita de speranta si te stingi , pentru noi nu mai insemni nimic doar un simplu calator in acea viata de cosmar.

Ultimul scrum al relatiei lor

        E dureros. E dureros ce ti.am facut. E dureros ce mi.ai facut , e frustrant si ilogic. E doar o amintire a ce ne.am facut, a relatiei noastre.Sentimente aruncate la gunoi , am fost doi copii care s-au distrat ranindu.ne fara sa stim , doi copii carora mintea le-a fost invadata de naivitate si au irosit sentimente native ,adresate unor persoane complet straine , doi copii ce au visat impreuna si s-au cunoscut prin intermediul imaginatiei si sperantei care iau purtat pe un taram comun.Ai fost primul care a interactionat si ma tras in aceasta lume. Am crezut ca esti tot ce puteam prinde si pastra pe vecie , erai doar o fantasma ce se juca cu mintea mea,m-ai pacalit. Am renuntat si astfel am devenit motivul pentru care ai luptat , doar ca sa ma recastigi . Nu m-ai placut , nu te-am placut ,a fost doar iluzia dorintei de a avea , ce s-a transformat usor usor in obsesia de a detine. Intre noi nu a fost decat poezie , un act jucat bine de amandoi pe o scena restransa, o gluma.Dar o gluma atat de reala si dorita de amandoi incat ne-a facut sa renuntam la ce aveam pentru a da tot ce e mai bun din noi si astfel atingand cele mai inalte puncte din arta minciunii. Pe scena vietii am fost doi pioni condusi de dorinta de a avea si sentimentul de nesiguranta.Constienti de consecinte am urcat treapta cu treapta pe scara lasitatii si astfel am ramas blocati pe aceasta scena ,unde vom juca la nesfarsit,pana cand unul dintre noi va avea curajul sa schimbe ceva in bine sau rau.Ipocrizia acestui lucru este intretinuta de sentimentul de nesiguranta si ura pe care o purtam amandoi in egala masura si cu care ne.am hranit tot acest drum , am devenit destul de puterici sa ne tinem piept si astfel aruncandu.ne in neant, acum nefiind niciunul mai puternic , am ramas blocati la stadiul de lupta continua pentra a demonstra care are mai mult sau mai putin potential si originalitate, pentru ca doar asta conteaza in teatru . Dar cand vom fi alungati inapoi in realitate vom uita tot ce s.a intamplat si ne vom vedea fiecare de viata lui, vom devenii niste fantasme captive in proprile noastre vise.

Sec ca o zi de lucru

      Inca sunt in acest film alb-negru din care nu pot iesi si care a pus din ce in ce mai mult accent pe demnitate si orgoliu, as fi preferat sa scap de asta atunci cand am putut si anume cand am fost doborata la pamant si am simtit cum ura ma sufoca . Dar nu am renuntat si am ajuns la aceasi banalitate si monotonie de zi cum zi . Te trezesti in fiecare dimineata morocanos si plictisit sa respiri acelasi aer ,sub acelasi cer plin de pacate si victime , parca vrei sa schimbi ceva in modul tau de viata , ironia gandului ca poate poate vei reusi te face sa renunti subit la orice fel de gand si sa inspiri mecanic aerul de dimineata , si sa te duci la bucatarie ca un robotel sa iti bei cafeaua instant.
    Simti ca meriti mai mult , ca poti fi mai bun , ca te poti schimba , dar defapt este doar o impresie creata de "buna-dispozitie" de dimineata , incerci sa te auto-convingi ca poti muta munti si zbura printre nori , cand tu defapt deabia te ridici somnoros de pe scaun si iti aprinzi o tigare ,viciu de care ai zis ca o sa scapi usor usor , vorbe goale ce au ajuns sa iti umple mintea si sa te faca sa te minti in continuare. 
    Iti faci datoria de muritor ,dar pofta de bani si dorinta de mai bine te impinge intr-un birou mic si inghesuit unde stai ingropat in hartii inutile si unde iti petreci majoritatea timpului ajungand doar un aparat neinsemnat pentru altii. La terminarea programului cu un zambet obosit si fortat iti iei salariul de nimic si te intorci singur spre casa. De pe strada pustie ce duce spre casa ta se aud chicote si rasete sincere ale copiilor vecinilor tai ,ce te fac sa resimti si mai mult singuratatea. Ajungi in fata usii , desi ti-ai dorii sa deschida cineva , o persoana draga ,scoti cheile parca doborat de oboseala si intrii in incaperea veche si uzata cu care te-ai obisnuit. Te duci la frigider iti iei berea , aprinzi televizorul pentru a nu te mai simti singur si te relaxezi pret de cateva minute , ca apoi sa te ridici si mai nervos , sa iti faci cafeaua sa iesi pe balcon si sa iei la rand alte hartogarii si scriisori de la persoane pe care nici nu credeai ca le cunosti.